EXCLUSIV | „Dacă era un perete în fața lui, intra în el”. Ce îl întărește pe Neșu, clinciurile în care era prezent și rezistența sa dincolo de firesc

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Neșu, fost fundaș al trupei din Ghencea, și-a văzut năruită cariera în vara lui 2011. La un antrenament al lui Utrecht, Olanda, Alje Schut l-a accidentat involuntar. Coloana vertebrală i-a fost fracturată și de atunci, de la 28 de ani, viața sa se derulează într-un scaun cu rotile. La ProSport LIVE, Florin Tene a vorbit despre fotbalistul pe care l-a cunoscut bine la lotul de tineret al naționalei și de care a rămas profund impresionat.

„Mi se rupe inima vorbind de el, l-am cunoscut ca om, timp de trei ani la echipa națională de tineret, eu fiind aproape 11 ani la lotul U 21. Nu am văzut așa om calm, om bun, unul care nu te deranja cu nimic, care are cei șapte ani de acasă. Când am văzut drama sa, nu mi-a venit să cred. Stăteam și mă gândeam de ce i s-a întâmplat tocmai lui”, a spus emoționat Florin Tene în cadrul ProSport LIVE.

Fostul mare portar a continuat: „Nu-l privesc cu milă, nici nu vreau să fac asta, ci cu admirație. Mă uit la el cum duce lupta și spun ‘jos pălăria’ fiindcă nu sunt mulți oameni care ar fi rezistat așa cum e el acum. Se vede ca e un caracter puternic. Și ca jucător, dacă vă uitați, avea 20 de kilograme, foarte slab, avea niște piciorușe, dar era foarte bătăios. Unde era clinciul, era și el. Nu am văzut așa ceva! Dacă era un perete în față, intra în el”.

„Era foarte agresiv. Îi spuneau să fie mai ponderat, dar era bătăios, de aceea i se zicea și Pitbull. Eu vreua să-l felicit pentru caracterul lui puternic și mă bucur că lumea e alături de el, se roagă și cred că fiecare și-ar da zile din viață ca el să poată fi normal din nou”, a încheiat omul care a pregătit de-a lungul carierei și portarii echipei naționale.

La data de 19 februarie, Neșu a împlinit 36 de ani și a transmis tuturor un mesaj de mulțumire!

Confesiunea lui Mihai Neșu. „Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toți. Adică la Dumnezeu”

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×